Incepand din luna octombrie a anului trecut Centrul Social-Cultural Sf. Ilie Miclauseni  impreuna cu o seama de oameni care sunt in mod real si onest prieteni ai Castelului Miclauseni  au pus bazele unei frumoase initiative de a reconstitui din marturii orale, povestiri,  intamplari, documente vechi, carti, scrisori,  poze de familie, piese de mobilier, obiecte …cat de mici, care au apartinut familiei Sturdza de la Miclauseni, memoria spiritual-culturala a acestui loc.

Nu trebuie sa uitam ca suntem datori sa reinviem memoria spirituala si cultural-istorica a acestui loc, memorie dealtfel curmata brusc de decizia autoritatilor comuniste din anul 1960 de  a transforma Castelul Sturdza de la Miclauseni intr-o institutie sociala care va gazdui timp de 40 de ani o scoala pentru copii cu probleme psihice.
Urnarea a acestei decizi a fost crearea unei rupturi de ordin cultural si istoric in memoria colectiva a acestui sat cu prelungiri la nivelul intregii comunitati iesene, care astazi cunoaste prea putine lucruri despre patrimoniul cultural si religios de la Miclauseni.
Prima intalnire cu batranii satului din Miclauseni a avut loc in luna octombrie 2010 la Centrul Social-Cultural Sf. Ilie Miclauseni. La acest eveniment au participat si cativa prieteni ai Castelului care prin  bunavointa lor au adus aparatele pentru inregistrarea povestirilor facute de batrani.
Unul dintre invitatii mult asteptati a fost dl. Lucian Merisca in calitate de reprezentant al familiei Merisca, familie a a carui destin a fost strans legat  de familia Sturdza de la Miclauseni, avand in vedere ca tatal d-lui Lucian, scriitorul Constin Merisca s-a nascut si a crescut in grija acestei familii.
Oaspetii de seama la acest eveniment au fost  cei patru batrani din Miclauseni,  care prin  modul lor de a gandi, de a privi viata, de a povesti , de a sta la masa,  ne-au dus cu gandul  intr-o lume a satului, in care boierul si taranul traiau intr-o simbioza aproape perfecta  fiecare fiind constient de raspunderea  ce i se cuvine.
Astazi,  acesti batrani, parca traiesc in trecut iar relatarile  lor despre familia Sturdza, nu fac decat sa reconstituie in parte memoria acestui loc, pe care ultima descendenta Ecaterina Sturdza Cantacuzino il va dona nu intamplator bisericii, singura institutie din lumea satului romanesc  in jurul caruia secole de-a randul se concentra toata viata culturala a satului.

In ciuda prezentei castelului, a manastirii, a parcului, patrimoniul imaterial de la Miclauseni este practic inexistent. Toate aceste monumente atesta existenta unui spatiu cultural-simbolic care datorita unor imprejurari istorice mai putin favorabile traieste aproape in mod virtual.  Singurele obiecte ale familiei Sturdza pe care le avem, sunt cateva carti donate, o fotografie veche si povestile acestor batrani.

Seria acestor evenimente va continua si anul acesta, evenimente la care dorim sa participe toti cei care pot contribui cu ceva la reconstituirea memoriei Miclausenilor.